Ştiam şi eu, ştiai şi tu, c-atât de mult ne potrivim
încât firesc e să ajungem, demenţial să ne iubim,
să împlinim cu avântare un ritual de armonie
şi trupurile ne vibreze într-o constantă melodie.
Ştiai şi tu, ştiam şi eu, că-n spatele privirilor furate,
e mult mai mult decât sămânţa încolţită-n relativitate,
e poarta către-acea grădină în care totul e permis
şi-n care, noi doi, împreună, putem să făurim un vis.
Ştiam şi eu, ştiai şi tu, c-avem atâtea a ne spune
încât putem convinge timpul să modeleze-o torsiune
în care să ne-ascundem singuri, ca-ntr-un cocon perimetral
şi să ne-abandonăm cu totul sensului tandru, pasional.
Ştiai şi tu, ştiam şi eu, că universul ne priveşte,
că-l răsplăteşte îndelung pe-acel ce-n dragoste-ndrăzneşte
şi că vom fi încununaţi cu laurii devoţiunii
atunci când eu-rile noastre se vor uni sub raza lunii.
Vom ştii mereu, atât de clar, c-am fost meniţi a ne cunoaşte
că dragostea ce ne-am purtat-o, mult peste veacuri va renaşte,
că cerul, încântat, va scrie cu-a norilor blândă cerneală
povestea noastră minunată, de dragoste demenţială.
Mihaela Raşcu
Economista
Tg. Mures
via http://bit.ly/1Lyt9Hu
