Tuesday 24 February 2015

Poveste de dragoste


Ştiam şi eu, ştiai şi tu, c-atât de mult ne potrivim

încât firesc e să ajungem, demenţial să ne iubim,

să împlinim cu avântare un ritual de armonie

şi trupurile ne vibreze într-o constantă melodie.


Ştiai şi tu, ştiam şi eu, că-n spatele privirilor furate,

e mult mai mult decât sămânţa încolţită-n relativitate,

e poarta către-acea grădină în care totul e permis

şi-n care, noi doi, împreună, putem să făurim un vis.


Ştiam şi eu, ştiai şi tu, c-avem atâtea a ne spune

încât putem convinge timpul să modeleze-o torsiune

în care să ne-ascundem singuri, ca-ntr-un cocon perimetral

şi să ne-abandonăm cu totul sensului tandru, pasional.


Ştiai şi tu, ştiam şi eu, că universul ne priveşte,

că-l răsplăteşte îndelung pe-acel ce-n dragoste-ndrăzneşte

şi că vom fi încununaţi cu laurii devoţiunii

atunci când eu-rile noastre se vor uni sub raza lunii.


Vom ştii mereu, atât de clar, c-am fost meniţi a ne cunoaşte

că dragostea ce ne-am purtat-o, mult peste veacuri va renaşte,

că cerul, încântat, va scrie cu-a norilor blândă cerneală

povestea noastră minunată, de dragoste demenţială.



Mihaela Raşcu




Economista

Tg. Mures





via http://bit.ly/1Lyt9Hu

No comments:

Post a Comment