Fabulă medievală

“Nimeni nu scapă de braţul lung al fiscului”
– adaptare în versuri –

La curtea lui Arthur, odată –
Demult, în vremea-ndepărtată –
Un mare cavaler trăia.
Acel viteaz, John, se numea.
Era viteaz, fără pereche,
Însă părea lovit de streche ,

Castelul Camelot

Când pe regină o privea
Şi mai ales când îi vedea
Sânii săltând ispititor
Sub un corset ne-ndurător
Care-n fireturi îi strângeau
Şi libertatea le-o-ngrădeau.
De câte ori – bătu-o-ar vina –
În sala tronului, regina
Cu slujnicele ei venea,
John, plin de poftă, o privea.
Şi ca să fiu şi mai precis,
Privea la sâni, căci paradis
Lipsit de sâni – de-un piept bogat –
Este de neimaginat!
Văzându-i mari şi rotunjori,
Era scăldat de reci fiori,
Iar vitejia lui cea tare
Pierea precum o lumânare.
Orice, sărmanu-ar fi făcut,
Dacă cumva ar fi putut
Să îi atingă doar odat’:
Viaţa şi-ar fi sacrificat.

Astă dorinţă înfocată

cavalerul Lancelot si domnita Guinevere

Nu i-a dat tihnă şi, odată,
S-a dus la vrăjitorul şef
Să-i spună despre al său chef.
Pe vremea ceea, funcţia
De vrăjitor, o deţinea
Celebrul mag, chemat Merlin.
El era vrăjitorul plin.
Ceilalti, din tagmă, se vădeau
Că simpli slujitori erau
Şi-ndeplineau, fără crâcnire,
Porunca de la stăpânire,
Adică de la magul plin.
Astfel, când auzi Merlin,
Ce patimă l-a frământat
Pe John, îi zise-ngândurat:
“Mărite cavaler, e grea
Problema, însă aş putea
Să te ajut cumva. Dar vezi?
Trebuie să mă motivezi!
Un bun motiv poţi să îmi dai,
Doar dacă nişte galbeni ai!”
“Am tot ce vrei! Dar câţi să fie?” –
A-ntrebat John! “Păi, cam o mie!” –
I-a şi răspuns Merlin pe dată.
“Mi-i dai şi treaba-i rezolvată!”
“Prea bine” – zise John – “ţi-i dau,
Dar nu te superi că-ntâi vreau
Sânii reginei să-i ating
Şi astfel boala să mi-o sting!”
“O, nu! Nici nu gândeam altfel!” –
Spuse Merlin, zâmbind în el.
“Întâi zic să te lecuieşti
Şi-abia apoi să îmi plăteşti!”

Vrăjitorul Merlin în “laborator”

“Nu te-ndoi şi fă ce-ţi cer!”
“Bine mărite cavaler!
Voi face după placul tău
Şi lasă, că nu a fi rău!”
Apoi, Merlin s-a apucat
De lucru şi a inventat
Un praf ce se vădea în stare
Să declanşeze-o urticare
Dacă pe piele nimerea.
Iar urticarea aducea
O mâncărime-adevărată
Ce nu trecea nici scărpinată.
Din informaţii care vin
Din cronici, noi ştim că Merlin
Mare chimist s-a arătat
Creând praful de scărpinat.
Pudra pe care-a inventat-o,
Întâia oară a testat-o
Chiar pe regină. El s-a dus
Şi-n sutien, praful, i-a pus,
Pe când aceasta duş făcea,
Iar slujnica îi pregătea –
Ca-n fiecare dimineaţă –
Crema de flori, de dat pe faţă.
Regina-şi puse sutienul,
Iar după ce îşi unse tenul
Simţi o mâncărime mare
Născută dintr-o urticare
Ce s-a întins pe sânii ei
Ispititori şi frumuşei.
Speriată, iute-a alergat
Şi regelui veste i-a dat
Plângându-se de ce-a păţit

Regele-atunci a poruncit,

Sânii reginei

Merlin să vină, de îndat’.
Când magul s-a înfăţişat,
Îi zise, de cum l-a zărit:
“Dragă, regina a păţit
Astăzi, un mare pocinog!
S-a urticat la sâni! Te rog,
Să vezi ce are şi-apoi cată
Să fie iute vindecată!
Du-te, şi fă precum ţi-am spus!”

“Stăpâne-am înţeles! M-am dus!” –
Zise Merlin ascultător.
“Iau probe şi-n laborator
Mă duc apoi ca să socot
Cum pot să fac un antidot!
Măria ta, să fii pe pace!
După porunca ta voi face!
Încredere să ai în mine!
Împărăteasa va fi bine!”
Merlin a mers de-a preparat
Un antidot şi l-a chemat
Pe John ca să îl instruiască
În ce fel să îl folosească.
Apoi, la rege-a alergat,
Iar după ce s-a închinat
Îi zise: “Mulţi ani să trăieşti
Şi peste noi să-mpărăţeşti!
Măria ta, am rezolvat
Ce mi-ai cerut! Am cercetat
Şi multe teste am făcut.
În felu-acesta am văzut
Că leacul bun pentru regină,
Este saliva. Doar, să vină
Cel cu saliva potrivită
Şi-ndată e tămăduită!”
“Nu te-nţeleg!” – regele-a zis.

Regele şi regina

“Mai clar să fii şi mai concis,
Că nu am timp de baliverne!
Am de remaniat guverne!”
“Măria ta, îţi spun pe şleau! ”
“Spune Merlin! Aşa te vreau!”
“Îţi spun, cu riscul asumat,
De-a fi la moarte condamnat!”
“Vorbeşte şi-ţi făgăduiesc
Că nici un fir n-am să clintesc
De pe chelia ta, chiar dacă
Ceea ce-mi spui, nu o să-mi placă!”
“Atunci, ascultă rege-al meu:
În urma cercetării, eu
Am constatat că vindecată
Va fi regina de îndată
Ce îi va linge cineva
Sânii. Te învoieşti, cumva?”
“Bine-nţeles! Deci, dragul meu,
Am să îi ling sânii chiar eu!”
“Mai stai puţin, maria ta,
Că după ce mi-i asculta,
Ai să pricepi, de bună seamă,
De ce, de viaţa mea, mi-e teamă!”
“Hai spune! Ce tot o lungeşti!”
“Mărite rege, nu tu eşti
Cel potrivit sânii să-i lingă
Împărătesei şi să-i stingă
Boala care o chinuieşte!”
“Dar cine altul? Hai, vorbeşte,
Că înc-odată eu îti zic
Că nu o să păţeşti nimic!”

“Măria ta, dintre cei care
Trăiesc la curtea ta cea mare –
După cum testele arată –
Doar John e cel ce o să poată
S-o vindece pe-a ta regină.
Doar el de are ca să vină
Să-i lingă sânii, de îndată
Are să fie vindecată.
Nu chiar pe loc. Ăst tratament,
Pentru a fi eficient
Continuu trebuie-aplicat:
Cam patru ore, ne-ncetat!”
“Hâm!” – zise regele. “Nu-mi place,
Dar precum văd, nu am ce face!
Bine! Atuncea, John să vină,
S-o vindece pe-a mea regină!”
Capriciul, astfel, a putut
John să şi-l fi satisfăcut,
Dar după ce s-a “vindecat”
De pofta ce l-a încercat,
Uită pe loc de datorie
Şi nici n-a mai voit să ştie
De galbenii ce îi avea,

Merlin îl recomandă pe John regelui Arthur

Drept plată, lui Merlin să-i dea.
Ba mai mult, chiar s-a pregătit
Să plece-acasă, mulţumit
Şi pe deplin satisfăcut
De toate câte le-a făcut.
În raţionamentul său,
Convins era că nici un rău

N-ar fi putut Merlin să-i facă.
Astfel, în sine-şi zise: “Dacă
Magul acesta mă pârăşte
La rege, se-nvinovăţeşte
Atuncea, implicit, pe sine.
Complice s-a vădit, cu mine,
Iar regele, furios apoi,
Ne va tăia pe amândoi!
Deci cred că va tăcea chitic,
Căci nu poate face nimic!”
Pe când gândea în acest fel,
Magul Merlin veni la el
Şi-i aminti de datorie.
John se făcu că nici nu ştie
Cum că ar datora, cumva,
Acelui vrăjitor, ceva.
Merlin n-a insistat deloc,
Pentru ca i-ancolţit, pe loc,
Un plan în minte şi-a plecat
Să-l pună-n practică de-ndat’.
L-a salutat surâzător
Pe John şi l-a laborator
Se-ntoarse, unde a muncit
Cu spor, până a pregătit
Un bol de sticlă, încărcat
Cu praful cel de scărpinat.
Noaptea, pe când a adormit
Măritul rege, învelit
Doar cu-n cearşaf de borangic
Cu imprimeuri foarte şic,
Merlin, tiptil, s-a strecurat,

Braţul lung al fiscului

Cu praful cel de scărpinat,
În camera lui de culcare.
Uşor, luă chiloţii care
Pe-un scaun regale-i lăsase
Seara, atunci când se culcase,
Iar praful cel de scărpinat,
Tot, în chiloţi, l-a deşertat.
Plecă, în urmă, mulţumit
Tiptil, la fel cum a venit.
Şi John dormea netulburat
Şi fericit că a scăpat,
Visând, probabil, la plecare
Şi la izbânda lui cea mare.

Morala fabulei: SĂ ŞTIŢI
CĂ TREBUIE SĂ VĂ PLĂTIŢI
FACTURILE LA TIMP, CĂCI IATĂ,
FISCUL NU IARTĂ NICIODATĂ!

De Ioan CIORCA

via http://bit.ly/1GCO5j3