Thursday 21 November 2013

Metempsihoză


Desculţă zac sub luna veche

Ce stă răpită de furtună

Invocam şi zei şi dragi fantasme

Să-mi ardă spinii din cunună.

Dar raţiunea mă înşală,

Căci a morţii umbră mi-a şoptit

Cândva demult, în ţara sfîntă

Că sufletul mi-am ponegrit.

Sub sângerânda mea domnie,

Teama umezise gâturi

Bran era ale lui scuturi.

Iadul porţile deschise

Pielea îmi e înfiorată

De tabloul diluvian

Şi cu mintea rece, clară

Pictam Omul vitruvian.

Vagi regrete reprimate

Vântură spre malurile Franţei

Scumpa, dulcea mea Elena

Îmi dă exilului speranţe.

Tresar. Ochii mi-i deschid.

Rochia pură, albă, delicată

Mi-e străpunsă de păcate

Raiul se ascunde-ndată.

Purpuriul buzelor plăpânde

Eclipsat e de un blond angelic

Şi rochia gingaş se răzbate

Prin furia vântului puternic.

Trupul meu şi-al nimănui

Subtilă armă ascunsă printre pace

Zăboveşte molatic spre eternitate

Fără izgonire sau cale de-a se-ntoarce.







via http://citesteasta.ro/8105/metempsihoza/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=metempsihoza

No comments:

Post a Comment