Si oare ce poti face cu mainile astea doua, prea slabite si tematoare de a ridica valul banalitatii rutinei, in momentul in care realizezi ca viata ta este martorul pustniciei tale ? Intreaga planeta, acoperita de creste de munti salbatici si betoane reci, nu ti-ar putea indura si digera firea de departe prea sensibila si incoerenta ? E mai mult decat melancolic, mai mult decat revoltator… poate chiar o automutilare spirituala. Doar ca nu esti doar tu acela care o pricinuieste. Mai trebuie sa existe un alter ego, o alta dimensiune astrala in care maestrul papusar al destinului tau se afla… In ciuda tuturor acestor nimicuri resimtite constant, tot ce poti face e sa te inarmezi cu niste cuvinte si sa contracarezi atacul epuizant – ineficient, dar totusi, considerabil. Ce e o zi, ce sunt doua, ce e ratiunea sau exprimarea logica si conformista ?! Sa se mai poata oare distinge ceva atunci cand tot ceea ce pulseaza in jurul tau e la fel de nebunesc si monoton ? Criticile cauta sa iti devoreze pielea asemeni unor viermi sinistri care nu pot fi epuizati de ruga pentru indurare ? … Macar un coltisor dement de as fi pastrat pe undeva, in care sa fiu sigura ca pot evada oricand ranile imi ating scheletul fraged. Nevoia existentiala nu se rezuma numai la apa si hrana zilnica, ingerate iar mai apoi eliminate, ci si la o stabilitate care mai cu seama e o utopie – cine o poate atinge ? Dar universul se supune unei legi destul de machiavelice: cel puternic supravietuieste, iar cel slab piere. Inhumat in propriile vesminte mortuare, senzitivitate, naivitate, placiditate, imaturitate – tot ceea ce ne face oameni si ne ucide deopotriva. Vag, poate chiar retrospectiv, ultimul ceas si-l dedica manifestarii unei atitudini avide fata de toate demersurile savarsite in umila sa existenta – si ele sunt multe, fie lipsite de importanta, fie trecute cu vederea de autointitulata superioritate a celor din jur. Iar regretul vine, cu pasi demonici strecurati printre intentii angelice, iar tu, gata sa il imbratisezi si sa i te consfintesti, ii cedezi. Astfel, evoci timpurile grele in care destinul iti era pe alocuri potrivnic, dar in care reuseai sa te intiparesti propriilor dogme, puerile si mai putin sofisticate, poate ocazional de neinteles. Deschizi ochii, realizand ca acele membre odata considerate neputincioase pot inca intoarce clepsidra batranului Cronos, dupa placul si voia lor.
via http://citesteasta.ro/8142/menora/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=menora
No comments:
Post a Comment