Firea din noi şi Irozii timpului

Irozii ne-nconjoară cu gânduri necurate

Şi ne cuprind pe-alocuri cu răutatea lor.

Ne pierdem inocenţa, ne pierdem chiar prin fapte.

Rămâne Omu-n veci…un simplu muritor.

Căci firava fiinţă e plină de păcate

Şi uită să mai spele urzeala de-ncercări.

La uşa vieţii bate doar gândul ce în noapte,

Mai răscoleşte timpul, mai răscoleşte răni.

Vrem doar ca neputinţa să fie entitate,

Să nu lăsăm ispita să aibă alţi adepţi.

Ne-am săturat să ducem mereu o cruce-n spate,

Ne răzvrătim cu firea, ne plângem prin poeţi.

Nemulţumirea-i vie şi veşnic aşteptăm…

Doar-doar în ceruri poate, primi-vom noi iertarea.

Până atunci mai scriem, mai uşurăm strânsoarea…

Poverilor acute ce-n suflet le purtăm.

Mirela Ciolacu

Profesor

via http://bit.ly/1wAR7Pu