Eminescu în cetate

“peste codrii stă cetatea” unde tânăr

Eminescu, „adevărul”’nalţă-n valuri

Prin al doinei sacru cânt , printr-o liră –

Nevăzută, îndemnând cu-a sa menire la

„Deşteaptă-te Române!…”

Lacrimile-i, luminiţe de cristal – neplânse,

Nasc „păduri de sălcii” plângătoare,

Palide ca şi obrazu-i trist de doruri -

„adevăruri” crude, peste culme varsă-n

Versuri, „Deşteaptă-te Române!…”

„Codrul” cu stejarii nalţi pe culme,

Cu-ndrăzneală norii-mbrăţişează;

I-o poveste de iubire, veche precum

Sacra oglindire a pământului străbun:

„stele izvorăsc pe ceruri” ca mireasmă

De iubire… cu iubirea-i nevăzută.

…”peste codrii stă cetatea” unde tânăr,

Eminescu, priveghează printre nouri

Timpuri noi cu iubiri sacre –

„Toate-s vechi şi nouă-s toate!”

Tu – „Deşteaptă-te române!”…

De Olariu Elena

via http://bit.ly/1gUvC12