Libertatea mustangului

Lăsat în grădina cu mere, anume slobod ,

unui mustang, nu-i veni să creadă

în libertate…

Iarba, mult prea crescută, chiar trecută

de coapse -

ascunde trupul, întreg grumazul de ochiul

privitorului de rand…

Omul, zărindu-l adesea alergând

nu-i cunoştea stăpânul, nici pedeapsa lungă

a roibului mustang –

să i se coacă frageda sămânţă, spuneau unii

să-i treacă flacără prin sânge…

Năduşit de-atâta zbenguială

Coama neagră de grumaz se prinse

înroşindu-i-se –

spuma albă se prelinse sărutând pământul

fraged încă…

Grădina cu mere roşii, altoite,

i-ascunde dorul ce-l cuprinse

şi visele din pârga vieţii nicicând

fructificate –

l-ascunde de urgia nopţilor nicicând

înmugurite…

Gardul, nevăzut, delimitându-i zona de acces

spre celălalt drumeag,

îi îngrelează inima şi grea tăcere îl

curinde –

e singur printre poame, atât

de singur…

Prea multă libertare strică! îşi zise:

mă simt bătrân şi copt asemeni ăstor fructe;

frumuseţea coamei de mustang se

stinge –

grădina-i mult prea mare şi urâtu-i

lung…

Ce bogat e plânsul merelor prin roua

fiecărei dimineţi

şi ce sărat e Marele Sărut divin! glăsuieşte-n

vorbe mute –

iar grădina, ca o cruce răstignită,

nu-i răspunde…

Un mustang, prea liber în livada cu meri plină

Aţipeşte din picioare,

ochii larg deschişi zărind

un biet greier melancolic –

Mintea, degrabă îi tresare: “la furnică, la furnică

mi-e salvarea!…

Coama, altădată udă, năduşeala rău plângându-l,

se-ndreaptă şi-n picioare, de cu noapte,

plin de mustul vieţii încă, sângele, în nări, fierbine

vâjâindu-i –

mintea-i s-aprinde:

“am aflat secretul vieţii! greierele, la furnică, boabe cere

Eu, din poame pârguite, foamea o voi ostoi…”

Şi-n ostrovul plin de iarbă, merele din pom căzând,

Liniştiră foamea bietului mustang: crudă şi

Neliniştită-i viaţa, cu rafale reci şi calde

ostoirea –

mărul pârguit şi roşu, poamă ce Stăpânul pedepseşte

dacă frunza o descoperi înainte de apus…

De Olariu Elena

via http://bit.ly/1av9oyA