Friday, 17 January 2014

Printre valurile nopţii

Printre valurile tulburi ale nopţii

Sufletul – pribeag, aleargă să cuprindă -

Când ajunge-va, felia de pâine albă,

Plânsă cu atâta jale…


Prin noianul, mult prea mare, al

Zăpezilor căzute, mâna – mult prea firavă,

Aseară căuta să scormone prin a

Ceţilor vârtejuri, coroniţa de argint.


Flori, până ieri, albastre, azi cenuşă-n calea

Noastră, stau de veghe, urmele să nu se şteargă…

Însângerate, mâinile prind luna asfinţită,

Alinarea să rămână ca-ntr-un vers alb de nenuntă:


Tu eşti eu şi vom rămâne o stea albă pe vecie

Printre valurile nopţii şi-n noianul mult prea mare

Flori albastre cu cenuşă spală răni

Nicicând închise…


De Olariu Elena






via http://bit.ly/1gUvzCu

No comments:

Post a Comment