Tuesday 23 February 2016

Incursiune în lan

Autocamionul începu să huruie ca un bolnav de oftică și,după câțiva metri,trase pe dreapta. Nea Calomfir coborî de la volan,ridică capota motorului și cercetă cu atenție… drumul din față. Năică,se adresă el nepotului. Ia dă-te mai încoa. Tânărul,elev în anul trei al unui Colegiu din oraș,aflat în vacanța de vară,se grăbi să își ajute bunicul. Vezi că sunt niște saci în caroserie,îl făcu atent bătrânul. Cât rezolv eu pana,intră în lan și umple-i cu adevarul cinstitștiuleți. Nepotul căscă larg ochii. Repede,băiete,îl îndemnă cu ochii țintă pe drumeag Nea Calomfir. Tarlaua e mare,nu se cunoaște. Și-apoi,luăm,plecăm și… gata.

După secunde lungi de uluială,nepotul cedă. Luă sacii și dispăru în lanul de porumb. Mâinile bătrânului pipăiau în neștire motorul fierbinte în timp ce cu privirile,încă agere,scruta drumul. Numai de n-ar apărea careva… Timpul trecea greu. Tresări puternic în momentul în care nepotul își făcu apariția cu primul sac burdușit bine. Îl aruncă în caroserie și dispăru din nou în porumbiște. În sfârșit,Nea Calomfir răsuflă ușurat. Operațiunea se încheiase fără incidente nedorite. Să dăm bice,nepoate. Mâinile îi tremurau pe volan. Prinse curaj doar când văzu primele case de la marginea satului. Vezi c-a mers,se întoarse el spre nepot. Să nu ai mustrări de conștiință. Cum spuneam,tarlaua-i mare,nu se cunoaște. Așa că… Nu apucă să-și termine vorba. La o sută de metri în față,polițistul își juca bastonul între degete. Îl cunoștealuni de fiere bine și,de obicei,acesta nu prea îl oprea. Te pomenești că tocmai acum… Trase cu coada ochiului spre nepot. Dacă mă oprește,îl bag și pe copil în bucluc.

Actele la control,ceru polițistul. Nea Calomfir se fâstâci de-a binelea. Păi… Cum să zic… Actele?! Sesizând nervozitatea bătrânului,omul legii ridică din sprâncene. Nu prea ești în apele dumitale,Nea Calomfire. Apoi,într-o doară: Ce ai în caroserie? Bătrânul simți cum cerul se prăbușește peste el și începu să bâiguie anapoda. Păi… Știi… Pentru mine,cinstea… Să nu crezi cumva… Bănuitor,polițistul îl abordă pe nepot. Urcă în caroserie,tinere,să văd ce aveți în sacii ăia. Nea Calomfir se prăbuși cu capul pe volan. Gata,își zise. Mă înhață. Sunt un nemernic. O merit. Numai să nu-l trag după mine și pe băiat. El,săracul,n-are nici o vină.

Polițistul plecase de mult. În partea cealaltă a cabinei,nepotul părea dus cu gândurile aiurea. Ajunși în ogradă,Nea Calomfir gară grăbit camioneta,coborî împleticindu-se de la volan și se așeză dărâmat pe ucinstite obrazen butuc. Îl torturau gânduri cumplite. Ce mi-a trebuit,am găsit. Nu scap fără un an doi de pușcărie. Dar copilul… Dacă îi face ăsta un referat și îl trimite la școală? Pe unde scoate cămașa? Parcă-l văd că se întoarce plângând acasă la toamnă. Cum de-am putut să fac una ca asta?!

Ei,bunicule,îl trezi nepotul din visul urât. Nu mergem să mâncăm ceva? Numai de asta nu îi ardea bătrânului. Ce-a zis polițistul,băiete,când a văzut știuleții? Ce știuleți,bunicule? păru uimit la culme nepotul. Sacii sunt plini cu știr și cu alte buruieni numai bune pentru porci. Păi… se cruci Nea Calomfir. Eu ți-am spus… Așa e,bunicule,îl privi ștrengărește Năică. Mi-ai spus. Dar tot dumneata m-ai învățat încă de când eram de-o șchioapă să nu dau niciodată cinstea pe rușine.

De Grigore Toloacă



via http://bit.ly/1OrQjjj

No comments:

Post a Comment