1 Euro

Orice pe lume are un preț iar dacă ar fi să formulăm un principiu pe baza acestei afirmații atunci ar suna astfel: totul pe lume are un preț. Deci, nimic nu este gratis. Nici dragostea nu e.

Cât costă oare iubirea? Care este prețul ei?

E chiar simplu de aflat. Se ia una bucată iubire. Nu se ia iubirea ca fiind infinită, deoarece infinitul e un abstract matematic cu care e greu de lucrat și pe deasupra un calcul simplu și logic ne-ar arăta că iubirea înseamnă totul ceea ce n-ar fi teoretic corect deoarece și alte lucruri trebuie să valoreze ceva.

Atunci simplificăm și zicem că iubirea echivalează cu 1 euro.

Un bărbat și o femeie au un euro în buzunar și e toată averea lor de atunci. Se plimbă ei fericiți prin oraș dar li se face foame. Atunci văd un bătrân ce vinde covrigi proaspeți și sărați. Hm, ce bine miros și sigur sunt calzi încă, numai buni de mâncat. Pe deasupra sunt și la oferta. Doi covrigi la prețul de 1 euro. Bărbatul cumpără fără ezitare. El și perechea lui mănâncă covrigii cu poftă. Apoi femeia îi spune:

– Acum, mi-e sete. Trebuia sa fi cumpărat un singur covrig, îl împărțeam în două și ne rămâneau bani să cumpăram și un pahar cu sifon. Jumătate paharul îl beai tu, cealaltă jumătate eu iar apoi eram și sătui și nu ne mai era nici sete. (Mai încolo de ei era un alt bătrân ce avea un dozator și vindea la ofertă două pahare cu sifon la prețul de 1 euro.)

Bărbatul era acum disperat și nu știa cum să o scoată la capăt deoarece chiar și lui i s-a făcut între timp sete. Nici nu-și mai punea întrebarea dacă vânzătorul ar fi fost de acord să vândă doar un covrig deoarece aceștia erau legați laolaltă cu o ață. Trebuia oricum să se fi gândit din timp, să planifice mai bine ieșirea în oraș dar tot ce omul nu face la momentul oportun se dovedește apoi a fi de un iremediabil “prea târziu”. Era o situație fără ieșire, bani nu mai aveau iar în schimb rămăseseră cu setea și regretele – iar cele din urma se simțeau mult mai neplăcut.

Femeia dădu să plece. Bătrânul care vindea covrigi înțelegând toată situația îl chemă pe bărbat până la el și-i înapoie banii spunând ca-i va pune de la el înapoi în casierie.

Bucuros, bărbatul cumpără două pahare cu sifon dar când se întoarse să-i ofere mândru un pahar femeii își dădu seama că aceasta plecase, se trezi singur în mijlocul străzii. Se uită în stânga, în dreapta, încoace – încolo, nimic. Atunci se enervă și aruncă cu paharele de pământ.

După 1 minut apăru femeia și-i spuse cu ochii în lacrimi:

– Știam că este o fântână în apropiere și am sperat să pot aduce apă de acolo dar este secată. Am văzut cum ai aruncat apa… De ce nu ai mai așteptat puțin?

– Am greșit din nou…

Bărbatul nu mai avu puterea să spună nimic dar în ochi i se formară două picături de rouă. Cuvintele oricum erau de prisos acum. Asfaltul înghițise apa păstrând doar umbra ei ce zugrăvea un tablou de chaos.

Cei doi se priveau acum și totul era pierdut. Timpul se opri pentru o clipa în loc. Apoi răsună glasul vânzătorului de sifon.

– Uite, vă ofer două pahare cu sifon și pun eu acel euro în locul vostru și fac aceasta numai ca sa vă fie bine.

Apa a fost deosebit de gustoasă în acea zi.

Dacă iubirea costă 1 euro cum se face că în acea zi a costat de 3 ori mai mult? Dar dacă ar costa de trei mii de ori mai mult și chiar dacă ar fi inestimabilă de ce se pierde atât de ușor?

Fiecare om de pe Pământ are o comoară. Fiecare e extrem de bogat, poate avea tot ce a visat sau și-a dorit vreodată. Omul înoată efectiv în aur și ridică grămezile de diamante cu o lopată. Strălucirea și splendoarea fac parte din viața lui. Orice om e cel mai bogat de pe Pământ. Nu se pot compara bogățiile fiindcă nu pot fi evaluate decât la miliarde de bilioane de euro. Efectiv toți au totul. Oamenii nu pot face calcule să vadă cât sunt de bogați, le-ar trebui zece vieți doar să-și numere banii. Și atunci se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. Oamenii nu mai au ce face cu averile. Noțiunea de comoară își pierde sensul magic. Acum sunt doar grămezi de bani.

Un bărbat și o femeie se plimbă prin oraș fiind imuni la strălucirea lui. Toți locuitorii stau pe munți de aur și au case din smaralde și perle.

Celor doi li se face foame dar ei știu că nimeni nu mai vinde nimic, nu există nicio meserie pe Pământ, niciun loc de muncă.

Atunci văd un bătrân îmbrăcat în haine de mătase aurie și care avea în mână doi covrigi. Păreau calzi și mirosul lor îmbietor umplea strada.

Bărbatul, fără să stea prea mult pe gânduri strigă către bătrân:

– Omule bun, te rog, ne e tare foame. Dă-ne te rog măcar un covrig.

– De dat, nu-l dau. În schimb, ți-i vând pe amândoi dacă vrei.

– Bătrânule, fie. Deși mă pufnește râsul. La cât sunt de bogat aș putea cumpăra toți covrigii din Univers și mi-ar mai rămâne tone de bani. În fine, cât costă cei doi covrigi?

– Toți banii tăi!

– De acord, spuse îndată bărbatul.

Covrigii au fost deosebit de gustoși în acea zi.

Unii oameni cred că au multă iubire, alții cred că au puțină. Amândoi greșesc. Fiecare o are pe toată.

Rozsnai Zsolt

http://bit.ly/1bON2zN

via http://bit.ly/1HT8zo4