Wednesday 17 September 2014

Înrâurire


Cînd în limba dragostei, muzele încep să cînte

Într-un glas desfătător, zămislit să ne încânte

Cînd amorul lin plutește, dulce vis ne înconjoară

Lumea o lăsăm uitată, totu-n jur ne înfioară.


Parcă prinde glas și vântul, ce voios ne dă binețe

Cu o adiere blândă, alungînd orice tristețe

Ne sărută raza lunii, ne dezmiardă cu noblețe

Un extaz ce zîmbet duce, veselind a noastre fețe.


Stelele ne trag cu ochiul, parcă ar zîmbi sfioase

Prin văzduhuri siderale ele strălucesc sticloase

Trece steaua căzătoare prevestindu-ne norocul

Iar cometa ne vestește, să ne împlinim sorocul.


Doar în jur a două inimi se învârte lumea toată

Timpul însuși se petrece, numa-n jurul nostru roată

Cronos uită lumea-ntreagă, parc-o lasă-ncremenită

Dragostea să se-nfiripe, doar în noi nestingherită

Preț de-o clipă fermecată, ce-am dori-o nesfîrșită.


Nu e frază-n astă lume, nu e strofă pe pământ

Să descrie-a mea iubire, ce o simt și ce o cânt

Și ce-o port iubitei mele, că-i ce am mai drag și sfânt

I-aș jura pe veci credință, într-un tainic legământ.


Este raza mea de soare, e comoara mea sublimă

Cînd se află lîngă mine, sufletul mi se animă,

Îmi provoacă bucurie, tresărire între gene

Ca un ghiocel sfios, ce răsare din troiene

Primăvara vieții mele, alungînd recea zăpadă

O poveste nesfîrșită, smulsă parcă din baladă.


O iubesc ca-ntîia oară, la călcâie am scîntei

E a florilor crăiasă, iar de-apare-ntre femei

E-un boboc de trandafir care crește-n bălării

Cu petale spiralate, ca niște dantelării,

Printre mîndrele femei cînd răsare ca o floare

Restul parcă-s buruieni, ce sunt nefolositoare.


Iar de n-o văd doar o clipă, dor adînc ce mă pătrunde

Ca deșertul ce așteaptă, ploile ca să-l scufunde

Dacă nu e lîngă mine, timpul parcă nu mai curge

Râul dragostei din mine, ce învolburat se scurge!


O iubire-adevărată, val ce urcă, mereu crește

Ca un patos care-n mine, parcă nu se mai oprește

Tot așa precum un fluviu, afluenți mereu primește

Și-a lui albie-nspre mare, tot mai largă se zărește,

Tot așa a mea iubire, crește-n ritm necontenit

Fiecare clip-aduce, un ceva deosebit,

Adăpată de simțirea, ce o port iubitei mele

De răstimpul împreună și cu bune și cu rele

E un fluviu al iubirii care curge neîncetat

Și oricît aș bea dintr-însul, devin tot mai însetat

Că de dragostea ce-mi poartă, nu m-oi sătura în veci

Ca de un nectar divin, care-l sorbi cînd te petreci.


Fluviu care curge veșnic, el nu seacă niciodată

O mai mare-nvolburare, nu a existat vreodată

Șir de perle înspumate, Cataractele Iubirii

Pe-un ținut unde plutesc, pașii vii ai Fericirii

Nu e piedică în calea-i, e-un amor nezdruncinat

Care sapă și-n granit, c-un elan neîncetat

Iar izvoare-i umflă matca, și-l adapă la mijloc

Sunt Încrederea Deplină și Respectul Reciproc.


Iar pe fluviul de amor, vîrtej s-a dezlănțuit

Și în mreje de iubire, pe noi doi ne-a-nlănțuit

Și rotindu-ne-mpreună, în deplină armonie

Sufletele să ne-înece, în a dragostei beție,

Fluviul Dragostei se varsă în Oceanul de Iubire

Ce-i noian nemărginit de trăiri și de-mplinire

Pare-o dulce mahmureală, și n-am vrea să ne trezim

Din frumosul vis de-amor, care veșnic îl dorim.


De Nicolae Tomescu






via http://bit.ly/1u6YGZk

No comments:

Post a Comment