Tuesday 16 September 2014

Despre femeile puternice


Toată lumea vorbeşte despre ea ca fiind prima femeie. Eva, despre ea este vorba. Primul exemplar feminin de la care a început aventura şi poate tot primul de când a început ca viaţa bărbaţilor să fie complicată . Tot odată cu ea a venit şi mitul păcatului originar.


Eu văd femeia ca fiind cel mai frumos exemplar de pe acest pământ. Şi nu neapărat pentru că sunt una dintre ele. Cred cu tărie că chiar dacă aş fi fost bărbat, aş fi gândit exact la fel. Femeia este unică şi iremediabilă, are talentul, frumuseţea, ambiţiile şi dorinţele ei. Fiecare este specială, este chiar ediţie limitată. Nu demult, era desconsiderată, fiind pentru toţi o inferioritate, ultimul amănunt, ultimul gând. Dar acum este poate mai apreciată, mai dorită, mai stimată. Se impune, seduce şi se lasă sedusă. Acum ea decide cât de mult permite să fie privită şi admirată.


În prezent, femeia este chiar deasupra bărbaţilor. Ştie cum să îşi folosească atuurile fără să se înjosească. Ştie sa fie jucăuşă, ştie când trebuie să rişte, să atace, să lupte. Ea este Regina, iar toate piesele de Şah i se supun. Este pregătită să cadă pentru că ştie foarte bine cum să se ridice. Ea inundă în puritate şi credinţă. Acum are piedestalul ei pe care a ajuns cu greu. Uneori tace, alteori se impune cu toată stăruinţa. Dar şi tăcerea este un răspuns, în unele cazuri, poate cel mai bun. Doar sunetul tocurilor ei este grav şi ameninţător. Când calcă se simte atotstăpânioare. Lumea este a ei şi nu se înşală. Parfumul ei suav te ademeneşte, clasica rochia neagră te determină să o doreşti, iar rujul roşu, să îi calci pe urme pentru a fi a ta. Dar ea priveşte şi alege. Iar voalul şi-l dă jos doar când crede cu toată fiinţa că cel mai de preţ dar al ei este binemeritat de Rege. Ea are propriile reguli, iar pe câmpul de luptă se consideră deja învingătoare. Şah Mat. Ea este o femeie puternică.


Femeia ştie că are dreptul să viseze şi o face în cel mai frumos mod. Deşi este considerată complicată, mereu un mister nedesluşit, o carte neînţeleasă, gândirea ei este atât de simplă. Ea cerşeşte afecţiune, înţelegere, protecţie. Este capabilă să facă totul pentru cel pe care îl iubeşte. Toţi consideră ca femeia caută luxul, banii, bijuteriile. Nu este adevărat. Femeia adevărată caută doar timp, timpul tău. Timpul pe care şi-l doreşte atât de mult să îl petreceţi împreună. Iar dacă tu nu îi oferi acest lucru, poate cel mai scump, deşi nu ţi-ai fi dat seama, este evident că îşi va căuta alinarea în alte lucruri. Însă da, ai dreptate, nu toate femeile sunt la fel. Dar dacă nu sunt aşa, eu nu le-aş numi femei adevărate. Acestea sunt doar replici, femei parvenite care caută o viaţă sinistră şi sfârşesc prin a o găsi şi a regreta că au ales acest drum. Se trezesc la sfârşitul vieţii cu viaţa netrăită, cu sentimente reprimate şi cu dorinţe neîmplinite.


Cred cu tărie că femeia este o putere. Cred în destinul femeii lăsat pe acest pământ. Femeia dă viaţă, femeia este viaţă. Ea se dăruieşte cu toată fiinţa, cerşind atenţie şi iubire, nimic mai mult. Tot ea îi oferă barbatului iubit cel mai scump cadou, rodul iubirii lor. Şi de atunci alege să rămână în fundal, punând familia pe primul loc. Poate greşeşte, poate nu. Dar cu siguranţă face ce simte, deşi ştie că va fi judecată. Uneori are timp pentru ea. Se adună, se regăseşte, uneori se uită, alteori se iubeşte. Şi cu ultimele puteri luptă în continuare să rămână o minune. Îşi trăieşte viaţa cu drag, se bucură de copii, poate nepoţi, îşi gaseşte un locaş liniştit unde îşi trăieşte bătrâneţea. Nu mai este la fel de puternică, dar nici nu mai are nevoie. Acum este înţeleaptă şi dă lecţii de viaţă celor care îi oferă puţin din timpul lor. Iar încet, încet, minunea ei se stinge lin şi frumos. Dar nu-i nimic. Ea rămâne veşnic prezentă, iar spiritul ei tânăr şi sfânt de mamă rămâne mereu întipărit în inima şi în gândul celor care o iubesc.


Aşa că femeia este creatura menită să fie iubită şi protejată, care este mereu pregătită să lupte cotra celor mai aprigi duşmani, contra prejudecăţilor, minciunilor şi abuzurilor unei societăţi mediocre care uită să o aprecieze. Şi chiar dacă ea nu este înţeleasă, dăruieşte-i iubire, arată-i că îţi pasă, că o aperi şi o respecţi, iar ea îţi va răspunde imediat şi poate fără să îşi dea seama, la cele mai ascunse întrebări, temeri şi iluzii şi ţi se va dărui cu tot trupul şi sufletul ei curat.



Lavinia Georgiana Pascu




Studenta

Constanta






via http://bit.ly/XtusFy

No comments:

Post a Comment