Scrisoarea I

Sunt în cimitirul amintirilor noastre,

Unde au fost îngropate cele mai adânci sentimente pe pe care le-am nutrit pentru tine.

Zadarnic alerg şi suspin,

Căci tu nu vei mai veni.

Stau pe banca din faţa mormântului nostru,

Reflectând la tot ce s-a întâmplat,

La ce am avut

Şi la tot ce pierdut.

Cred cu tărie,

Că tot ce-ţi scriu aici nu are nicio valoare,

Dar…

Un râu de lacrimi mă inundă…

Aprind o lumânare şi pun pe-a nostr` mormânt doi trandafiri negri.

E trist, că-ntr-o secundă,

Poţi pierde tot ce-ţi e mai drag şi scump pe lume,

Agonisind o viaţă-ntreagă tot ceea ce-ai pierdut.

Aş vrea să cred că totu-i o minciună,

Că n-ai creat în jurul meu furtună

Ce ani de zile ea m-a chinuit.

Şi azi,

Sicriul eu l-am dezropat,cu mâini murdare de noroi şi sângele inimii mele ce-a plâns peste mormânt.

Morbidă stau plecată spre trecut,

Cu sticla de alcool în mână,

Udând pământul ce-a acoperit în van a noastre sentimente.

Apoi,

Din ce-a rămas mai beau

Să-mi `nec amarul veşnic ce încă n-a trecut.

Vărs ultima lacrimă pe mormânt,

Vărs ultima speranţă ce mi-a mai rămas,

Vărs anii tinereţii şi anii ce-au trecut…

Şoancă Iustina

elev

Piatra-Neamţ

via http://bit.ly/1J8lMrP