nodul care-mi lega strâns
gândurile
a dispărut. probabil
că a plecat să adune sorii
într-o scrisoare.
mi-a rămas doar funda care
stătea pe creștetul
nodului
ca o urmă de uitate picturi
de saloane.
acum stăm și ne privim.
eu stau cu ochii pe fundă.
m-am așezat comod și
aștept să dea semne că e
stânjenită. abia atunci
o să încep să-i vorbesc.
gândurile s-au împrăștiat pe lângă mine
și așteaptă un semn să
ne căutăm alt stavilar
în care să dăm drumul
la viață.
funda e relaxată. pentru prima dată se numără
fără nod iar totul îi pare mai mare.
însemnându-mi pe degete
existențele
aștept ca vreuna din ele
să fie văzută și îmbrățișată
de fundă.
până la urmă, cu toții avem nevoie de
afecțiune iar în zile cu ploaie
de câte un nod căruia să-i lipim
etichete haioase și să-l scoatem la
aer.
am învățat repede că
sensul călătoriei noastre
e cel de a distra nodul…
De Maria Sensini
via http://bit.ly/1x038e7
No comments:
Post a Comment